Monitorul Oficial Local

Concursul îndeplinește cerințele prevăzute la art. IV alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel se poate continua procedura de concurs, conform prevederilor în vigoare la data publicării anunţului privind concursul.

 

Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale vacante de execuţie de:

consilier, grad profesional II din cadrul Biroului secretariat, registratură şi informaţii publice.

Condiţiile generale de participare la concurs, prevăzute de art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022:

 

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale vacante de consilier, grad profesional II din cadrul Biroului secretariat, registratură şi informaţii publice sunt:

  • studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an

 

Concursul se va organiza după calendarul următor:

  • 03.05.2023, ora 16.00 – data limită pentru depunerea dosarelor;
  • Selecţia dosarelor de concurs – în termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
  • Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la punctul anterior;
  • Depunerea contestaţiilor formulate faţă de rezultatul obţinut la selecţia dosarelor de înscriere – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor;
  • Soluţionarea contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor şi comunicarea rezultatului la contestaţii – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
  • 11.05.2023, ora 10.00 – proba scrisă
  • Notarea probei scrise şi comunicarea rezultatelor – maxim o zi lucrătoare de la finalizarea probei;
  • Depunere contestaţiilor formulate faţă de rezultatul obţinut la proba scrisă – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise;
  • Soluţionarea contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei scrise şi comunicarea rezultatului la contestaţii – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
  • Susţinerea interviului – în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
  • Notarea interviului şi comunicarea rezultatelor la interviu – în termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei;
  • Depunerea contestaţiilor formulate faţă de rezultatul obţinut la interviu – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului interviului;
  • Soluţionarea contestaţiilor rezultat interviu şi comunicarea rezultatului la contestaţii -în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
  • Afişarea rezultatelor finale – maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la punctul anterior.

Conform art. 35 al Hotărârii Guvernului nr. 1336/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:

Art. 35 alin. (1)

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 al H.G. nr. 1336/2002;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.

(2) Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3 al H.G. nr. 1336/2002;

(3) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

(5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

(6) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.

Concursul se organizează la sediul Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc, Piaţa Városháza nr. 5.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc, Piaţa Városháza nr. 5, etaj I cam.126 (Biroul resurse umane şi salarizare).

Alte informaţii despre condiţiile de participare la concurs se pot obţine de la Biroul resurse umane şi salarizare, nr. telefon: 0266-218382, int.1804, e-mail: hr@odorhei.ro.

Bibliografia concursului şi informaţii despre conţinutul dosarului se pot obţine de pe pagina oficială de internet a Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc (www.odorhei.ro).

Datelor:

Aplicare

hr@udvarhely.ro

Terme de aplicare

03. mai 2023.

Termenul limită a expirat

Data actualizării:
22.05.2023.

Megjelenítés
112 Urgență

Odorheiu Secuiesc

Contactele de urgență

Site-ul a fost proiectat și dezvoltat de minic