Monitorul Oficial Local

Scopul nostru este de a asigura fiecărui copil o educaţie moral-creştină. Obiectivele noastre principale sunt:

– să asigurăm copiilor o îngrijire şi o educaţie de calitate, moral-creştină, care să îndeplinească aşteptările beneficiarilor, conform standardelor de calitate, şi care să contribuie la formarea unei personalităţi autonome, cooperative şi creative, ţinând seama de nivelul său propriu de dezvoltare, de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală – jocul;

– să promovăm o ofertă educaţională atractivă, care să permită copiilor dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor pentru ariile curriculare preferate;

– să oferim copiilor şanse egale de pregătire pentru şcoală;

– să implicăm familia (părinţii ca parteneri în educaţie) şi comunitatea (ca resursă şi sprijin permanent) în dezvoltarea şi educarea copiilor

În cadrul educaţiei religioase punem un accent mare pe serbarea unor sărbători creștine (Crăciunul, Paștele), pe cunoaşterea vieţii sfinţilor, să aducem în faţa copiilor nişte modele, care prin exemplul lor să arate solidaritatea şi întâlnirea cu Dumnezeu

Personalul grădiniţei reprezintă un colectiv format din 8 cadre didactice, un logoped, 3 cadre nedidactice și 2 cadre didactice auxiliare.

Data de contact:

Odorheiu Secuiesc 535600
str. Petőfi Sándor nr. 3
jud. Harghita
Tel: 0266-218241
E-mail: gr.nardini@eduhr.ro
fundatia.nardini@gmail.com

Data actualizării:
11.01.2019.

#Grădinițe

Megjelenítés
112 Urgență

Odorheiu Secuiesc

Contactele de urgență

Site-ul a fost proiectat și dezvoltat de minic