Nori, copaci, vânt – lansarea cărților lui Győrffy Ákos, Jász Attila și Murányi Sándor Olivér
#culturală
Eveniment organizat de Természet és Irodalom Egyesület şi de Bod Péter Megyei Könyvtár - Biblioteca Judeţeană "Bod Péter":
Lansarea cărților poeților Győrffy Ákos și Jász Attila, precum și a scriitorului Murányi Sándor Olivér va avea loc în data de 8 decembrie 2025, luni, la Casa Maghiară din Bacău, în aceeași zi de la ora 18:00 în Galeria Muzeului Haáz Rezső din Odorheiu Secuiesc (str. Kossuth nr. 42.), pe 9 decembrie, marți, de la ora 14:00 la Casa de Cultură din Bălan, iar pe 10 decembrie, miercuri, de la ora 18:00 la Biblioteca Județeană Bod Péter din Sfântu Gheorghe.
GYŐRFFY ÁKOS s-a născut în 1976 la Vác. S-a mutat din Nagymaros în capitală, unde se ocupă de educarea copiilor cu dizabilități locomotorii. Din 1996, poeziile sale apar în importante reviste literare. Din anul 2000 publică volume individuale. Scriitori și critici literari apreciază activitatea sa, lucru reflectat în prestigioase burse și premii literare. Cel mai recent volum al său, Norii lui Watteau, a apărut în 2025 la Editura Kortárs.
– Ar trebui să vorbesc despre universul aparte al cărților, despre straturile insondabile care înconjoară orice lucrare ce devine importantă pentru noi dintr-un motiv sau altul. Dar despre asta e greu să vorbești; cel mult pot fi lăsate să se întrevadă acele impresii suprapuse și interdependente din care se formează imaginea unei cărți în interiorul nostru. O carte nu stă niciodată singură. Ea se află mereu în viața mea, devine parte din ea, orice ar însemna asta. Căci în clipa în care scriu cuvântul „viața”, imediat mă cuprinde nesiguranța – afirmă poetul.
– Mă interesează problemele apropiate de viața reală. Lucrările care pun întrebări bune în legătură cu problemele ce ne preocupă și ne ating pe toți, fără să-mi impună propriile răspunsuri. Care mă obligă și în același timp mă lasă să gândesc – mărturisește Csendes Toll, alias JÁSZ ATTILA, poet născut în 1966 la Szőny și trăitor în Gerecse, care în ultimele două decenii a publicat numeroase volume de poezie și eseu. Inovează, experimentează, dar tradiția rămâne la fel de importantă pentru el. După cum spune, nu a dorit niciodatim să devină „un soi de figură literară”. Nu îl interesează literatura în sine, ci ceea ce se află dincolo de ea – de pildă, cum poate fi scris ceva cu adevărat exact. Cel mai recent volum al său, Copaci pe terasă, a apărut în 2025 la Editura Kortárs.
– Când plantezi copaci pe terasă, ei vor ajunge odată și odată până la cer, pentru că în poezie orice, absolut orice este posibil, iar poezia adevărată își are întotdeauna rădăcina în realitate, la fel cum totul are. Și totuși, chiar și cea mai logică expresie este bună doar dacă funcționează acel fir invizibil, inexplicabil. Și cum e atunci? Exact așa: acesta e poemul – nu știm nimic despre el, nu poate fi explicat, și totuși există, respiră și funcționează. Spune ceva despre realitate pe care toți îl știm. Dar ne dăm seama doar atunci când citim un volum de poezie. Când plantăm copaci pe terasă – se afirmă în prezentarea cărții.
MURÁNYI SÁNDOR OLIVÉR (https://www.muranyisandoroliver.com/) s-a născut în 1974 la Odorheiu Secuiesc. Cel de-al nouălea volum al său, Sunetele vântului, a apărut în 2025 la Editura Lazi. Cartea este recomandată de dr. Fried István, istoric literar laureat al Premiului Herder:
Povestiri despre sălbăticiunile sălbăticiei, despre râul legendelor și baladelor, despre Dunăre, pescuit și un pelerinaj la Assisi. Omul rupt de natură încearcă să regăsească ceea ce astăzi mai degrabă exploatează decât prețuiește. Scriitorul Murányi Sándor Olivér are un ghid excelent în persoana unui pădurar trecut prin Canada, cunoscător al tainelor ierbii, copacilor și animalelor, datorită căruia învață să respecte, să înțeleagă și să iubească natura. Spre deosebire de roman, aceasta este o proză scurtă densă, care transformă în întâmplări minutele și orele decupate din existență, deci timpul. Volumul ne prezintă, prin povești interconectate, relația dintre om și natură, întemeiată pe un raport de parteneriat. Povestirile sunt simple și totuși aparte, relatând întâmplări din cotidianul și rarele sărbători ale prezentului.
Gazdele evenimentelor sunt: Kovács Boglárka, Lőrincz Ildikó, Vermesser Levente și Szonda Szabolcs. Evenimentul este susținut de Editura Kortárs, Editura Lazi, Fundația Sfântul Francisc din Deva, Asociația Natură și Literatură, Casa Maghiară din Bacău, Muzeul Haáz Rezső din Odorheiu Secuiesc și Biblioteca Județeană Bod Péter din Sfântu Gheorghe.
Volumele pot fi achiziționate la preț redus la fața locului, iar autorii oferă autografe.
Evenimentul din Sfântu Gheorghe se alătură campaniei internaționale de promovare a lecturii #ReadForReal, organizată în Ungaria de Asociația Maghiară a Lecturii, în cadrul programului Ziua Autorilor Europeni (11 noiembrie – 12 decembrie 2025). (Mai multe informații aici: https://www.readforreal.com/hu/)
Organizatorii îi așteaptă cu drag pe toți cei interesați!
Mai multe detalii