Stăpânii de câini se pot înscrie pentru sterilizare gratuită

Consiliul Județean Harghita organizează o campanie gratuită de sterilizare în județ. În cadrul acestei acțiuni, se poate acoperi sterilizarea gratuită a cel mult zece câini maidanezi pe fiecare localitate, din fondurile alocate campaniei.
Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc s-a alăturat acestei inițiative, astfel că așteptăm înscrierea a zece stăpâni de câini care doresc să beneficieze de această oportunitate pentru animalele lor.
Ce trebuie să știe deținătorul de câine înainte de sterilizare?
- Înainte de sterilizare, deținătorul câinelui trebuie să fie bine informat și să respecte anumite indicații importante pentru siguranța animalului și desfășurarea cu succes a intervenției.
- Câinele trebuie să fie într-o stare generală bună de sănătate.
- Sterilizarea este recomandată, de obicei, după vârsta de 10 luni.
- Femelele nu se sterilizează în timpul căldurilor sau în timpul gestației avansate.
- Câinele nu trebuie să mănânce cu cel puțin 12 ore înainte de operație, pentru a reduce riscul de vomă în timpul anesteziei.
- Poate bea apă până cu 2–3 ore înainte de intervenție.
- Câinele trebuie adus în lesă și, dacă este necesar, cu botniță.
- Deținătorul trebuie să aibă la el carnetul de vaccinări al câinelui.
- În cazul în care se solicită din partea deținătorului de animale alte tratamente decât cele prevăzute de către Consiliul Județean Harghita, se va taxa conform prețurilor aplicate de medicul veterinar, și cheltuielile se vor suporta de către deținătorul câinelui.
Ce trebuie știut și respectat după sterilizare?
- Câinele trebuie ținut într-un loc curat, liniștit și cald, sub supraveghere.
- Hrănirea se poate face după trezire, în porții mici.
- Apă proaspătă trebuie să fie mereu disponibilă.
- Rana trebuie verificată zilnic: nu trebuie să apară roșeață, secreții sau inflamație excesivă.
- Este recomandată utilizarea gulerului de protecție, pentru a preveni ca animalul să lingă sau să muște rana ori firele de sutură.
- Activitatea fizică a câinelui trebuie limitată timp de 2-3 zile.
- Câinele nu trebuie îmbăiat până la vindecarea completă a rănii.
Informații suplimentare
În cazul în care deținătorul animalului solicită tratamente suplimentare față de cele prevăzute de Consiliul Județean Harghita, acestea vor fi taxate conform tarifelor stabilite de medicul veterinar, iar costurile vor fi suportate integral de către deținătorul câinelui.
Persoanele interesate se pot înscrie la adresa de e-mail ambrus.arnold@udvarhely.ro până marți, 19 august 2025, ora 15:00.
În cadrul programului pot fi sterilizați gratuit cel mult zece câini maidanezi, dintre care cel puțin cinci trebuie să fie masculi. Programul este disponibil doar pentru câinii care au microcip și carnet de sănătate.
În funcție de înscrieri, colegul nostru va contacta stăpânii pentru a le comunica data și locul intervenției.
