Helyi hivatalos közlöny

NOTĂ DE INFORMARE CU PRIVIRE LA PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, cu sediul la Piața Primăriei nr. 5, Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, colectează și procesează datele personale, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General Privind Protecția Datelor- GDPR).

Scopul prezentei Notificări este de a explica modul în care datele Dumneavoastră personale sunt utilizate, respectiv scopul prelucrării acestora.

Arătăm că, potrivit Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, ” Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit ”. Apoi potrivit Art. 3 ” Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.”

Datele personale sunt utizlizate în scopul prestării serviciilor publice de interes local, privind:

1. educaţia;

2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;

3. sănătatea;

4. cultura;

5. tineretul;

6. sportul;

7. ordinea publică;

8. situaţiile de urgenţă;

9. protecţia şi refacerea mediului;

10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;

11. dezvoltarea urbană;

12. evidenţa persoanelor;

13. podurile şi drumurile publice;

14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz;

15. serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim ajutor;

16. activităţile de administraţie social-comunitară;

17. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;

18. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;

19. alte servicii publice stabilite prin lege;

· Impozitele și taxele locale, amenzi contravenționale, muncă în folosul comunității;

· Colectare debite, recuperare ceanțe

· Emitere autorizații, licențe,

· Resurse umane,

· Fond funciar

· Gestiunea economico-financiară și administrativă

· Darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a Municipiului Odorheiu Secuiesc

· Vânzarea, concesionarea sau închirirerea bunurilor proprietate privată a Municipiului Odorheiu Secuiesc

· Stare civilă,

· Urbanism și amenajarea teritoriului

· Registrul electoral- evidență electorală

· Arhiva

· Registratura, relații publice, secretariat

· Serviciul public de asistență socială

· Soluționare petiții, sesizări

· Gestionarea declarațiilor de avere și interese

Sunt prelucrate datele Dvs de identificare (nume, prenume, CNP, domiciliu, etc.), financiare, demografice, precum și alte date presonale, pe care le colectăm direct de la Dvs., sau din alte surse, atunci când este necesar.

Leglitatea prelucrării: art. 6 din Regulamentul nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Categorii de destinatari câtre care este posibil că datele Dvs. personale vor fi divulgate:

· Primării și servicii publice din cadrul unităților administrativ-teritoriale în care locuiți,

· Agenția teritorialpentru ocuparea forței de muncă

· Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv organul fiscal în a cărui rază teritorială se află situată primăria

· Inspecția Muncii, respectiv inspectoratul teritorial de muncă

· Ministerul Sănătății

· Inspectoratele școlare

· Furnizorii de energie electrică

· Casa județeană de sănătate

· Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazei de date

· Compania națională ”Poșta Română”- S.A.

· Unități bancare

· Inspectoratul Județean în Construcții

· Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului

· Alte instituții ale statului român care pot furniza informații necesare pentru îndeplinirea obligațiilor legale care îi revin operatorului și care rezultă din exercitarea atribuțiilor aurorității publice

Drepturile Dvs. în ceea ce privește datele personale :

· Dreptul la informare

· Dreptul de acces la date

· Dreptul de a solicita rectificarea, atunci când datele sunt inexacte

· Dreptul la ștergerea datelor (”dreptul de a fi uitat”)

· Dreptul la restricționarea prelucrării

· Dreptul la portabilitatea datelor

· Dreptul la opoziție

· Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate

· Dreptul de a adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanțelor competente.

Datele Dvs. personale sunt stocate pe perioada necesară efectuării tuturor demersurilor întreprinse pentru susținerea activităților serviciilor/birourilor/compartimentelor din cadrul Municipiului Odorheiu Secuiesc de relații publice, petiționare, formulare de puncte de vedere, organizare, derulare evenimente, soluționarea acțiunilor de către instanțele de judecată competente, îndeplinirea atribuţiilor legale de control și investigare, soluționarea plângerilor, înregistrarea și soluționarea cererilor, după care vor fi arhivate potrivit legislației aplicabile.

Pentru exercitarea drepturilor ar[tate mai sus, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată Responsabilului cu Protecția Datelor Cu Caracter Personal (DPO).

Datele de contact ale Persoanei Responsabile cu Protecția Datelor (DPO):

Nume și prenume : Tamás Izabella

Adresă e-mail: tamas.izabella@odorhei.ro

Responsabilul pentru Protecția Datelor poate fi contactat dacă există nelămuriri cu privire la orice aspect ce ține de protecția datelor personale, prin transmiterea unei cereri pe e-mail.: office@odorhei.ro sau prin transmiterea unei solicitări la sediul instituției (Odorheiu Secuiesc, P-ța Varoshaza, Nr. 5, Județul Harghita)

Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc vă informează că evaluează și îmbunătățește în mod constant măsurile de securitate implementate în vederea asigurării unei prelucrări a datelor cu caracter personal în condiții de siguranță și securitate.

Regulament

Megjelenítés
112 Sürgősségi

Székelyudvarhely

sürgősségi elérhetőségek

A weboldalt a minic tervezte és fejlesztette